luni, 17 octombrie 2011

Greșeli de logică și argumentare care nulifică discursul teiștilor

Dupa cum știți, ateii țin foarte mult la regulile logicii (deși, ce-i drept, și noi le mai încălcăm din când în când) – în timp ce teiștii și-au dezvoltat un talent în a utiliza ERORILE de logică (logical fallacies). Pentru a le pune pe aria de “Ateism” a unui forum dar și pentru a le avea adunate frumos în limba română cu nume, definiție și exemplu; mi-am făcut o listă de astfel de erori, adunate de pe net și traduse – astfel încât până și cei care nu sunt foarte buni la limba engleză să aibă acces rapid și ușor la listă.

Menționez că nu sunt puse în nici o ordine, deci vă rog să le citiți pe toate. Sunt și câteva fără exemple, pentru că se referă la de-contextualizare sau schimbări de subiect (deci lucruri mai greu de exemplificat dar cu care suntem oricum toți familiarizați). De asemenea, lista încă nu beneficiază de diacritice - poate le voi adăuga cândva, dacă e nevoie.


Argumentum ad ignorantium - Eroare in afirmarea ca un lucru trebuie sa existe, pentru ca nu a fost demonstrata inexistenta lui. Este imposibil ca demonstrezi ca ceva NU exista, in consecinta argumentul nu este valid.
Ex: "Daca nu poti demonstra matematic ca Dumnezeu nu exista, atunci trebuie sa existe."

Argumentum ad misericordia - Apel la mila interlocutorului.
Ex: "De ce vrei sa distrugi singura sursa de speranta a atat de multor oameni?"

Argumentum ad nauseum - Convingerea eronata ca ceva trebuie sa fie adevarat daca a fost spus de multe ori.
Ex: "Dumnezeu exista, de cate ori trebuie sa-ti spun?!?"

Argumentum ad novitatem - Ceva e corect fiindca e nou.
Ex: "Iisus a fost singurul profet adevarat pentru ca toti cei dinaintea lui au fost trimisi de Diavol sa ne induca in eroare."

Apel la majoritate (argumentum ad populum) - Greseala conform careia ceva ar fi corect pentru ca e crezut de foarte multi oameni.
Ex: "Majoritatea oamenilor de pe Glob cred ca Dumnezeu exista - deci asa trebuie sa fie"

Logica Circulara - Premisa pe care incerci sa o demonstrezi este dovada prin sine insasi.
Ex: "Biblia este cuvantul lui Dumnezeu pentru ca asa scrie in Biblie, iar ceea ce scrie in Biblie trebuie sa fie adevarat pentru ca este cuvantul lui Dumnezeu"

Cum hoc ergo propter hoc - Greseala de a afirma ca doua evenimente care se petrec simultan trebuie sa fie legate unul de celalalt.
Ex: "Avand in vedere cate nenorociri se petrec in Lume, cum poti nega ca ne apropiem de Apocalipsa?"

Plurium interrogationum - Greseala de a cere un raspuns simplu la o problema complexa.
Ex: "Daca nu Dumnezeu a creat lumea, atunci spune-mi ce"

Greseala de tip "panta alunecoasa" - Greseala afirmarii ca un anumit eveniment va duce inevitabil la consecinte dezastruoase, desi nu exista un sir cauza-efect relevant logic.
Ex: "Daca legalizam casatoriile homosexuale atunci valorile familiale vor fi distruse"

Ad Hominem / Argument la persoana - Ideea exprimata este contrazisa printr-un atac impotriva persoanei care a facut afirmatia, in loc sa fie aduse argumente relevante subiectului respectiv.
Ex: "Nu ma intereseaza parerile ateilor fiindca ei sunt oameni inacriti care nu-l au pe Dumnezeu in suflet"

Falsa dihotomie - Negarea existentei altor variante de raspuns (gri-uri) in favoarea a doar doua posibilitati de raspuns (alb sau negru).
Ex: "Specia umana a fost creata de Dumezeu sau a evoluat."

Bifurcare - Prezentarea unei situatii ca avand numai 2 posibile solutii.
Ex: "Evolutionismul e gresit, deci Creationismul trebuie sa fie corect"

Povara dovezilor - Greseala prin care sunt cerute dovezi persoanei gresite. Dat fiind ca nu poti dovedi ca ceva NU exista, cel care trebuie sa aduca dovezi este cel care insista asupra existentei subiectului (cazul de fata: Dumnezeu).
Ex: "Dovedeste-mi ca Dumnezeu nu exista"

Dovada prin exemplu / Eroare prin asociere - Eroarea prin care un exemplu este prezentat drept dovada pentru generalizarea unei caracteristici.
Ex: "Ateul X a ajuns la concluzia ca de fapt crede in Dumnezeu, deci toti ateii cred de fapt in Dumnezeu dar nu vor sa recunoasca"

Apel la ridiculizare (reductio ad ridiculum) - Prezentarea argumentului interlocutorului in asa fel incat sa sune ridicol. Adeseori se transforma intr-un argument "om de paie".
Ex: "Daca Evolutia ar fi adevarata ar insemna ca stra-stra-bunicul tau a fost maimuta"

Omul de paie (strawman argument) - Eroare bazata pe denaturarea opiniei interlocutorului. A construi un argument om de paie consta in a reformula opinia oponentului astfel incat sa fie mai usor de combatut sau ridiculizat.
Ex:
ateu - "Eu zic ca este prostesc sa crezi intr-un dumnezeu antropomorfic"
teist - "Iar eu zic ca e si mai prostesc sa traiesti o viata lipsita de caldura, iubire si moralitate"

Niciun scotian adevarat - Atunci cand este dat un exemplu care infirma generalizarea facuta de interlocutorul X, acesta pune sub semnul intrebarii apartenenta respectivului exemplu la categoria respectiva, folosind notiunea astracta de "puritate" a exemplului.
Ex:
ateu - "Hitler a fost crestin"
teist - "Ba Hitler nu a fost un crestin ADEVARAT!"

Intrebare incarcata (plurium interrogationum) - Adresarea unei intrebari retorice cu incarcatura emotionala sau informationala, la care interlocutorul nu poate raspunde fara a-i face pe plac celuilalt - pentru ca intrebarea in sine contine presupusa informatie anterioara (informatie falsa).
Ex: "De ce-l urasti pe Dumnezeu?" - interlocutorul este obligat sa raspunda la o intrebare care deja contine presupusa informatie anterioara a credintei lui intr-o divinitate, precum si a antipatizarii profunde a acelei divinitati.

Apel la autoritate (argumentum ad verecundiam) - Sustinerea valorii de adevar a unei asertiuni pe baza autoritatii, cunostintelor si pozitiei persoanei care face asertiunea.
Ex: "Darwin a crezut in Dumnezeu, deci Dumnezeu exista"

Apel la consecinte (argumentum ad consequentiam) - O eroare prin care se concluzioneaza ca o premisa este fie adevarata sau falsa, in functie de dezirabilitatea consecintelor sale.
Ex: "Daca crezi in viata de Apoi esti mai fericit, deci e bine sa crezi in viata de Apoi"

Apel la sentimente - Eroare de logica în care se manipuleaza emotiile oponentului, in loc sa se folosearcă logica pentru a construi un argument valid
Ex: "Religia ofera certitudinea supravieturii sufletului dupa moarte, in timp ce ateismul nu promite decat moarte eterna. In consecinta, religia e mai buna decat ateismul."

Hering rosu (red herring) - Eroarea logica in care cineva vrea sa contra-argumenteze prin argumente irelevante, inadecvate subiectului sau incorecte. Heringul rosu este adesea folosit ca tactica de a evita o alta intrebare, prin oferirea unei alte greseli pe care interlocutorul cu siguranta o va observa, ataca si va uita astfel de intrebarea initiala.
Ex: "Evolutia este imposibila pentru ca Big Bang-ul este o poveste falsa, pentru ca noi am fost creati de Dumnezeu Tatal, care si-a trimis fiul pe Pamant sa moara pentru noi [bla ... bla ... bla]" -> in cazul de fata discutia despre Big Bang este un hering rosu, pentru a evita un raspuns referitor la Evolutie.

Apel la frica (argumentum ad metum) - Eroarea de logica in care o persoana incearca sa-si sustina argumentul prin provocarea fricii oponentului si folosirea prejudecatilor sau superstitiilor.
Ex: "Daca nu crezi in Dumnezeu o sa ajungi in Iad"

Apel la traditie (argumentum ad antiquitatem) - Eroarea facuta prin declararea unui lucru ca fiind "corect" pentru ca a fost dintodeauna considerat asa.
Ex: "Dintodeauna omul a crezut intr-o forta suprema, deci trebuie sa crezi si tu."

Reificare - Greseala de a trata o notiune abstracta ca si cum ar fi un fapt concret si observabil.
Ex: "Dumnezeu a vrut sa ploua" - aici notiunea abstracta tratata ca ceva concret si clar existent fiind "Dumnezeu"

Apel la magulire - Eroarea logica in care o persoana foloseste magulirea, lauda, complimentele excesive, in incercarea de a castiga suportul celorlalti de partea ei.
Ex: "Bineinteles ca un om destept ca tine nu poate sa creada ca a venit din maimute" (in cazul in care zici "da, cred ca ma trag din maimute", o sa spui ca esti prost).

Succesiunea implica legatura cauzala (cum hoc ergo propter hoc) - Se asuma sau se afirma ca deoarece un eveniment s-a produs dupa un altul, rezulta ca primul a fost cauza celui de-al doilea.
Ex: "M-am rugat ca X sa se intample. Mai tarziu in aceeasi zi X s-a intamplat. In consecinta, rugaciunea functioneaza"

Argumentul incredulitatii (argumentum ad ignorantiam) - O afirmatie in care cineva personal gaseste o premisa putin probabila sau incredibila, iar atunci hotaraste ca premisa poate fi asumata ca nefiind adevarata - sau vice-versa, ca o premisa preferata (credibila pentru respectiva persoana) dar nedemonstrata sa fie aleasa ca cea adevarata.
Ex: "O structura atat de complexa precum cea a creierului nu are cum sa fie rezultatul evolutiei naturale a speciei si a legilor naturii - deci este necesar ca o entitate inteligenta sa o fi creat"

Doua rele fac una buna - O eroare comisa sub premiza ca daca un rau este deja comis de altcineva, e in regula sa-l comiti si tu.
Ex: "Ateii ne critica ca incercam sa-i fortam sa creada ca noi, dar si musulmanii fac la fel."

Pledoaria speciala - Falsa argumentare care apara o pozitie ce introduce detalii favorabile sau exclude detalii nefavorabile afirmand ca sunt necesare consideratii aditionale, insa fara sa faca o analiza critica potrivita asupra acestor consideratii.
Ex: "Tot ce a inceput sa existe a fost creat, insa Dumnezeu nu a fost creat pentru ca el nu are varsta si transcede timpul"

Presupunand punctul initial (petitio principii) - Eroare in care ideea la care demonstratia trebuie sa ajunga este presupusa implicit sau explicit inca din premiza.
Ex: "Dumnezeu este cea mai magnifica entitate ce poate fi conceputa. Dumnezeu este drept. A fi si drept si intelept e mai maret decat a fi numai drept. In consecinta, Dumnezeu este si drept si intelept."

Intepare (Needling) - Incercarea de a enerva interlocutorul, fara insa a atinge adevaratul subiect. Aceasta este o tactica de a intarzia raspunsul la o intrebare.

Umflarea conflictului - Aducerea argumentului ca doi oameni de stiinta nu sunt de acord asupra unui fapt - si concluzionarea ca toata problema este "in criza" sau inexistenta.
Ex: "Oamenii de stiinta nu sunt siguri daca Big Bang-ul a avut loc, deci Creationismul este adevarat"

Apel la forta - Amenintari.
Ex: "Daca nu crezi in Dumnezeu, vei arde in Iad."

Poveste a conversiei - Cel care vorbeste spune ca a apartinut candva de un anumit grup, si din aceasta cauza are dreptul de a-i critica pe respectivii.
Ex: "Am fost si eu ateu si am dus o viata goala de inteles si de speranta. Tocmai pentru ca am fost si eu ca ei, stiu ca ateismul duce la probleme psihologice."

Gandire Cliche-ica - Utilizarea unui proverb sau a unei zicale drept argument valid.
Ex: "Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista"

Argument prin lectura selectiva - Eroare argumentativa prin care cineva alege argumentul mai slab dat de interlocutorul sau si comenteaza numai asupra aceluia - ignorand al doilea argument si acuzandu-l pe interlocutor ca a adus argumente slabe.

Eroare prin generalizare - Eroare prin care este trasa o concluzie referitoare la majoritate, dupa analiza caracteristicilor unui numar mic din membrii respectivului grup.
Ex: "Crestinii X, Y si Z au ajutat omenirea, deci crestinismul e bun"

Non Sequitur - Concluzie falsa trasa dintr-un fapt ce nu este neaparat legat sau cunoscut.
Ex: "Cancerul Ioanei s-a vindecat, deci Dumnezeu o iubeste."

Argument prin limbaj poetic - Utilizarea de cuvinte poetice pentru a crea credibilitate.
Ex: "Cei lipsiti de suflet nu simt magnifica forta a divinitatii vibrand prin ei cu iubire"

Argument prin eufemisme - Folosirea unor cuvinte care suna mai bine dar care mascheaza un act inacceptabil. De asemenea, poate fi folosit pentru exagerarea unor actiuni ale interlocutorului.
Ex: "Dumnezeu nu i-a omorat pe locuitorii Sodomei si Gomorei, ci i-a pedepsit." SAU "Ateii agreseaza verbal crestinii" in loc de "Ateii le vorbesc urat crestinilor"

Ipoteza contrara datelor oficiale - Greseala logica de a pleca de la o premiza care ar fi putut exista, dar care nu a avut niciodata loc.
Ex: "Dat fiind ca societatile ateilor sunt complet lipsite de morala... [...]" -> nu exista societati de atei, deci argumentul este eronat. Pana si tarile fost-comuniste sunt astazi dominate de credinte religioase, ceea ce inseamna ca nu au fost niciodata stinse - deci existenta unei societati 100% ateiste NU este un fapt istoric.

Schimbarea subiectului - Similar hering-ului rosu, schimbarea subiectului este o tactica de evitare a unui raspuns prin introducerea unui alt subiect in discutie.

Cea mai putin probabila ipoteza - Ignorarea explicatiilor rezonabile in favoarea explicatiei pe care respectivul o doreste.

Argument prin scenariu - Prezentarea unei povesti care leaga impreuna subiecte ce nu au legatura unul cu celalalt, pentru a ajunge la concluzia ca cele doua sunt legate. Alta varianta este prezentarea unei povesti de sursa necunoscuta sau dubitabila, dar care se presupune ca demonstreaza ideea pe care respectivul vrea sa o comunice. In anumite situatii, scenariul poate fi folosit si pentru a inventa o situatie care-l va obliga pe interlocutor sa fie de acord cu moralitatea respectivului.
Ex: "O fata i-a spus unui baiat crestin ca ea nu crede in Dumnezeu iar el i-a dat o pana alba drept dovada a Creatiei. Ea a zis ca daca moare si afla ca Dumnezeu exista, ii va comunica si lui. Doi ani mai tarziu, cei doi au fost intr-un accident de masina iar baiatul a scapat doar cu cateva zgarieturi, insa fata a murit. O saptamana mai tarziu, baiatul a gasit pe perna lui o pana alba. Deci Dumnezeu si Viata de Apoi exista."

Frauda pioasa - Eroare argumentativa prin care cineva incearca sa glorifice un act blamabil comis de o a doua persoana, folosind ca scuza cauza nobila pentru care repectivul act a fost comis sau o consecinta pozitiva.
Ex: "Dumnezeu nu a facut un lucru rau cand a distrus orasele Sodoma si Gomora si le-a omorat populatiile in chinuri, pentru ca rezultatul a fost un Pamant mai putin pacatos."

Bonus:

Utilizarea Bibliei sau a oricarei alta "scriere sfanta" pentru citate sau pentru argumentarea unui punct. Asta e varianta a apelului la autoritate, dar am simtit nevoia sa accentuez punctul asta, din motive evidente.

Autor: Neortodox, http://neortodox.blogspot.com/

4 comentarii:

  1. Frumos, frumos, ma bucur sa vad lista asta si in romana. Blogoreea mea se manifesta in engleza, drept urmare n-am binevoit sa le traduc, dar le-am pomenit si-am atentionat lumea sa caste urechile, ca odata ce-ai depistat o eroare, e mult mai usor sa combati argumentul interlocutorului.
    Culmea e ca, desi si ateii gresesc in argumentare uneori (exemplu personal: imi pierd rabdarea si inchei discutia cu un ad-hominem de toata frumusetea, pentru ca pur si simplu n-am chef sa-mi pun mintea cu crestinopati la ora aia), in retorica teista erorile de argumentare sunt ridicate la rang de crez si daca le scoti in evidenta produci invariabil reactii defensive si complexe de martir.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Oly, si eu mai fac din astea. Cand ii repeti unui om aceleasi argumente solide iar si iar, si el continua sa te ignore si sa serveasca erori de logica dupa erori de logica (plus pasaje religioase), parca-ti cam vine sa-i spui ca nu mai ai de discutat cu el si sa inchei discutia mai repede.

    Ma bucur ca apreciezi lista... Feel free to link back to it sau sa o preiei - nu le strica si romanilor putina educatie in acest sens.

    RăspundețiȘtergere
  3. TE ROG! Schimba culoare de background - este FOARTE obositoare!!!

    Am venit de pe blogul TLP.

    RăspundețiȘtergere

Moderarea comentariilor este ACTIVĂ. Orice comentariu bazat strict pe citate din scrieri religioase va fi ignorat și NU va fi publicat. La fel și comentariile de tip spam, sau cu conținut violent/amenințător. Mulțumesc.