duminică, 20 noiembrie 2011

Tradiția - între sentimentalism, estetică... și o mare, mare piedică

Sunt un poet, vă rog frumos. *sarcasm*

Îmi aduc aminte că în liceu aveam tot felul de dezbateri pe la diverse ore, iar unele dintre aceste dezbateri aveau ca subiect principal „globalizarea”. Concluziile erau mereu aceleași: e bine că datorită globalizării s-a mai omogenizat cât-de-cât nivelul de trai la nivel mondial; dar e rău că globalizarea omoară tradițiile și că ni se omogenizează nu numai nivelul de trai, dar și gândirea, principiile, gusturile și chiar limbajul.

Și ca toată prostimea pe care nu o interesează prea mult un subiect; am ascultat, am memorat, n-am avut nici o părere, și am trecut mai departe. Dar acum când văd sau particip la dezbateri pe temă (anti-)religioasă, observ că se vehiculează la greu un argument complet aberant pentru promovarea religiei ortodoxe în România: și anume, faptul că suntem un popor ortodox prin tradiție, și că tu ca individ nu ai dreptul de a da cu piciorul tradiției și comunității care menține acele obiceiuri.

Ok... Hai s-o luăm de la capăt. Ce este, de fapt, o tradiție? Este un obicei care s-a format din rutina unui grup de oameni, și care s-a menținut viu pentru că urmașii au continuat să aplice același comportament - dar de data asta din motive de nostalgie, respect pentru trecut sau pur și simplu din obișnuință sau din presiunile sociale din sfera „pentru că așa se face” și „pentru că așa trebuie”. Majoritatea tradițiilor nu mai au nici o aplicabilitate practică. Când aud de tradiție și superstiție, îmi aduc aminte de clipul de început al filmului „Mr. Nobody”:


La fel ca porumbelul care dă din aripi de câte ori vrea mâncare, pentru că ăsta era lucrul ieșit din comun pe care l-a făcut când i s-a dat prima oară hrană; tot așa își creează și oamenii superstiții și implicit, și o groază de tradiții. Dar în realitate, „tradiția” nu are absolut nici o aplicabilitate practică și nu ajută cu nimic viața individului respectiv. Ba chiar, mai rău, îi ține acestuia-n loc gândirea obligându-l să apere vechiul obicei de dragul nostalgiei, indiferent cât de absurd ar fi.
 
Deci tradiția are un rol mai degrabă estetic-sentimental. Nimeni nu crede că există cu adevărat niște femei foarte foarte frumoase în pădure și că într-o anumită noapte din an ele dansează și fură bărbații care nimeresc pe teritoriul lor. Nici nu crede nimeni că-și poate visa viitorul soț sau viitoarea soție dacă primesc o crenguță de busuioc și și-o pun sub pernă. Așa cum, de altfel, băiețeii dau mărțișoare femeilor între 1-8 martie pentru că „așa se face” și pentru că e distractiv, nu pentru că găsesc ei personal un mare motiv de sărbătoare în ipotetica fertilitate a respectivei femei.

Când vorbești despre „tradițiile românilor” nu te referi numai la creștinism. Te referi la toate ideile preconcepute și „magice” pe care le-am strâns de-a lungul generațiilor. Te referi la un număr foarte mare de obiceuri și sărbători rămase din perioada pre-creștină, din credințele animiste păgâne. Astfel, tradițional, românii au în calendar evenimente dedicate unor ființe numite „Iele”, își aleg zile norocoase cărora le zic „babe” și pun busuioc sub perna fiicelor lor, ca sa-l viseze pe Făt-Frumos; iar același popor se numește „creștin”, ține post ca să se apere de răzbunarea lui Dumnezeu și se târăște pe jos la picioarele lui popa ca să-i acorde iertare pentru „păcate”.

Deși înțeleg atracția asta către sărbătorirea unor timpuri de mult apuse; totuși tradiția devine foarte periculoasă atunci când ne ține de la a evolua ca societate; atunci când devine o piedică în fața unei gândiri corecte, raționale. Tradiția nu are decât valoare estetică, este interesant să te uiți și să vezi ce credeau oamenii de pe vremuri. Dar atunci când un popor se ține cu dinții de aceste obiceiuri și insistă că ele sunt mai importante decât un nou pas spre civilizație, atunci avem o problemă.

Faptul că la români creștinismul este „tradițional” nu spune nimic bun despre respectiva religie. Doar o încadrează în aceeași categorie a busuiocului sub pernă și a genelor căzute și băgate la sân. Adică în categoria iraționalului învechit și practicat din „obișnuință” sau de dragul rutinei - pentru că nu știm cum altfel să ne trăim viața.

În concluzie, tradiția este în regulă atunci când nu stă în calea progresului, când e doar o categorie estetică. Însă, când ea începe să fie invocată drept motiv pentru care anumite comportamente nocive sau dăunătoare psihologic ar trebui păstrate - acela este clar un semnal de alarmă. Respectul pentru trecut nu trebuie pus înaintea căutărilor pentru viitor. Trebuie să luăm o pauză și să ne gândim care ne sunt prioritățile: fosila unor timpuri de mult apuse, sau ambiția unui viitor mai civilizat, mai corect, mai curat și mai rațional - care e mai important și care merită apărat mai cu pasiune?

5 comentarii:

  1. Dintre toate traditiile, mie imi place bradul de craciun(din plastic, ca ne iubim padurile), ala il fac in fiecare an, ma bine-dispune prezenta lui. In rest nu ma omor cu enspe feluri de mancare , prajituri si alte alea.
    kitana

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, sunt de acord, si eu am un punct slab pentru bradul impodobit (care culmea, este traditie 100% pagana). Dar asta ca-mi aduce aminte de copilarie... Plus ca, dupa cum am zis, traditiile mi se par okay per total, cu conditia de a nu ne trage inapoi de la lucruri mai importante pentru viata noastra actuala. Si in mod special argumentul "nu putem renunta la religie pentru ca face parte din traditia romaneasca" ma omoara.

    RăspundețiȘtergere
  3. In Biblie (nu stiu exact unde, dar exista) se spune chiar sa nu se faca precum unii pagani care sarbatoresc aducand in casa un copac pe care il impodobesc mai apoi. Lucru - daca nu ma insel - considerat o abominatie de catre Dzeu. Traditia aceasta nu ca este pagana, dar esti anticrestina chiar.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eh, Biblia oricum este plina de contradictii. De fapt, intreaga idee de crestinism este bazata pe contradictii. Unde mai pui si ca un procent urias din credinciosi nu au citit niciodata Biblia - deci isi dau cu parerea, zic ca este cea mai tare carte scrisa vreodata, sunt convinsi ca e cuvantul unei divinitati si ca ei il respecta... dar nu cred intr-atat incat sa puna mana pe cartea aia amarata si sa o citeasca de la inceput pana la sfarsit. Cuvintele lor spun "Dumnezeu este cel mai important lucru din viata mea" dar comportamentul lor spune "da-o dracului de religie, ca n-am eu chef sa stau sa citesc chestiile astea". In schimb, stiu de numerosi ATEI care au citit Biblia. Trist, dar adevarat - suntem mai interesati de textul ala decat cei care cred in el.

    Deci nu prea te poti astepta ca un grup de oameni care nici macar nu si-au citit "cartea sfanta", sa nu faca gafe in a contrazice invataturile din acea carte sau sa apeleze la interpretari gresite ale cuvintelor ei...

    RăspundețiȘtergere
  5. "stiu de numerosi ATEI care au citit Biblia. "
    orice ateu care se respecta trebuie sa cunoasca biblia, ca de aia e ateu :)))
    oricum crestinopatii in general au mici cartulii de rugaciuni diverse si stiu biblia prin gura popii si a traditiei din familia lor
    Kitana

    RăspundețiȘtergere

Moderarea comentariilor este ACTIVĂ. Orice comentariu bazat strict pe citate din scrieri religioase va fi ignorat și NU va fi publicat. La fel și comentariile de tip spam, sau cu conținut violent/amenințător. Mulțumesc.